afectiuni frecvente

Mușchiul iliopsoas este format din mușchiul psoas (psoasul mare și psoasul mic) care își are originea pe procesele transverse ale ultimei vertebre toracale (T12) și pe toate procesele transverse ale vertebrelor lombare (L1-L5) și pe corpii vertebrali aferenți și, mușchiul iliac ce își are originea în fesa iliacă internă. Cei doi mușchi se inseră pe trohanterul mic în zona inghinală.

Acțiunea principală a mușchiului iliopsoas este de flexie a coapsei pe bazin, rotație externă și lordozarea vertebrelor lombare. Lezarea mușchiului e rar întâlnită și poate fi un prim simptom al pacienților cu hemofilie, iar cel mai frecvent întâlnite sunt contracțiile și hipotoniile acestui mușchi. 

Nu există nicio corespondență între starea anatomo-patologică și manifestările funcționale. Durerea poate porni discret din fosa iliacă și este accentuată de flexia coapsei. Nu provoacă impotență funcțională prelungită, dar reduce vizibil performanța sportivă. Poți auzi, uneori, un „click” provenind din articulație, din cauza hiposensibilității a psoasului și a tracțiunii excesive asupra tendonelor corespunzătoare care acționează ca o coardă de chitară.

Tratametul de recuperare constă în masajul miofascial pe mușchiului iliopsoas, recuperarea extensiei și a forței musculare, împreună cu o evaluare a mușchiului piriform și un masaj reflexogen. Anterior, este necesar să se elimine posibilitatea unui blocaj al articulației și o poziționare greșită a sacrului.

Veți fi capabil să vă întoarceți la sport într-un timp scurt, după un tratament specific și personalizat. Vătămarea iliopsoasului cauzează o limitare funcțională semnificativă, determinând o stare de îngrijorare și precauție, mai ales pentru că este de multe ori o leziune musculară care nu este diagnosticată atunci când se solicită primul ajutor.

Tratamentul conservator este singurul tip de tratament sugerat atunci când apare acest tip de patologie. Recuperarea medicală include: întreruperea activității sportive pe perioada tratamentului, de obicei este nevoie de un minim de 3 luni, analgezice locale, fiziotarapie, terapie TECAR WINBACK, laser, masaj miofascial, stretching specific, tehnici osteopate pentru repoziționarea sacrului și a bazinului. Pentru a decide când pacientul se poate întoarce înapoi la sport, este necesar să se țină cont de variabile, cum ar fi activitatea sportivă și natura accidentarii.

Accidentele rutiere sunt cauza principală de producere a fracturilor bazinului.

Acestea pot fi impartite in trei mari grupe :

• Fracturile ce produc o discontinuitate a bazinului (pelvisului) și pierderea stabilității. Exemple de acest tip sunt fracturi ale crestei iliace sau ale ischionului (în jurul găurii obturatoare), fractura simfizei pubiene (fractura în aripă de fluture).
• Fracturi ce provoacă discontinuitatea bazinului, menținând cu toate acestea stabilitatea lui. De exemplu: fractura izolată a pubelui, fractura izolată a ischionului.
• Fracturi și luxații care implică articulația șoldului, cu sau fără fractura acetabulului. Fracturile pelvisului au o incidență mare și complicații grave. Acesta este motivul pentru care este fundamentală o intervenție promptă din partea chirurgului ortoped, dar și un comportament prudent în timpul reabilitării.

Te poți confrunta cu perioade lungi de spitalizare cu probleme asociate, neurologice sau cardiovasculare. Când vii la noi, planul kinetoterapeutic va fi întotdeauna stabilit in urma consultării cu medicul chirurg ce a efectuat operația, iar recuperarea va fi treptată si progresivă.

Trebuie menționat că pot apărea posibile complicații care implică sistemul nervos. Acestea pot fi precoce și se pot manifesta imediat sau mai târziu cu probleme mai grave. În general, o leziune a sistemului nervos apare în 1-5% din cazuri de fracturi ale bazinului. Procentul crește la 18 % în cazul în care ambele arcade pelviene sunt afectate, ajungând până la un maxim de 33%, atunci când apar fracturi ale acetabului posterior însoțite de dislocarea șoldului.

Nervul sciatic este nervul care este mai frecvent implicat în aceste evenimente. Perioada de recuperare durează de obicei de la 4 până la 6 luni, deși este supusă anumitor variabile, în special vârsta înaintată.