cot pumn mana

COT, PUMN, MANA

1. Afectiuni frecvente
 
2. Afectiuni cronice
 
3. Interventii chirurgicale
 
Cotul este articulatia de la mijlocul membrului superior. Ne permite sa deplasam mana la diverse distante de corp, iar din acest motiv o restrictie a miscarii in articulatia cotului poate fi foarte un handicap serios. Cotul este format din humerus (osul bratului), radius si ulna (oasele antebratului).
Ligamentul colateral lateral este principalul stabilizator al cotului in timp ce ligamentul colateral median controleaza flexia si extensia. Capsula articulara asigura spatiul necesar miscarii coltului iar muschii care se insera in zona cotului ii asigura functionalitatea. Patologiile cotului pot afecta folosirea intregului membru superior permanent. Aproape toate activitatile sportive pot afecta intr-un grad mai mare sau mai mic cotul.

Anatomia articulatiei pumnului este una extrem de complexa, probabil una dintre cele mai complexe din corpul uman. Este formata din oasele antebratului (radius si ulna) si 8 oase carpiene (scafoid, semilunar, piramidal, pisiform, trapez, trapezoid, capitat, osul cu carlig). Aceste oase si articulatiile aferente ne permit sa ne folosim mainile intr-o maniera foarte diversa. Incheietura mainii, este o articulatie foarte versatila care ne permite sa ridicam, sa sustinem si in acelasi timp sa manipulam obiectele din jurul nostru.

Mana este formata din 5 oase metacarpiene care formeaza scheletul palmei si 14 falange care formeaza degetele. Accidentarile mainii sunt mai putin comune decat cele ale umarului si cotului, dar datorita naturii lor pot deveni foarte frustrante.

 

1. Afectiuni frecvente

 

Fractura de cap radial

Din totalitatea fracturilor cotului, capul radial este implicat in peste 20% din probleme. Aceasta fractura este cauzata de obicei de o trauma indirecta, cum ar fi caderea pe membrul superior cu cotul si mana in extensie. Durerea acuta poate duce la o limitare a miscarii si o diminuare a fortei la nivelul mainii.

Pentru a evidentia cat mai bine o fractura de cap radial poate fi necesara o radiografie intr-o pozitie oblica, dar cea mai buna metoda imagistica ramane RMN-ul.

Fracturile fara deplasare sunt imobilizate de obicei cu o orteza rigida timp de 10 zile. Tratamentul kinetoterapeutic trebuie inceput cat mai repede si cu grija, dar mobilizarile precoce ale articulatiei sunt esentiale pentru a evita riscul unei rigiditati ulterioare, rigiditate ce tinde sa se instaleze destul de frecvent.

Fracturile cu deplasare sunt tratate de obicei nechirurgical si sunt imobilizate pentru 2 saptamani si insotite doar de mobilizari in flexie si extensie. Dupa cele 2 saptamani un examen radiologic confirma in peste 70% din cazuri o vindecare a fracturii.

 

Fractura distala de humerus

Fracturarea capatului distal al humerusului se intampla cu precadere la copii, dar cateodata se poate intampla si adultilor. De obicei se produce printr-un traumatism indirect cum ar fi caderea pe membrul superior cu cotul extins, dar se poate rupe si in urma unei lovituri directe.

Durerea este intensa si cuprinde toata articulatia cotului, iar intensitatea foarte mare a acesteia impiedica toate miscarile cotului cu exceptia unei usoare flexii.

Doctorul recomanda un examen imagistic cu raze X, iar in cazul in care considera ca pot exista complicatii vasculare sau neurologice poate solicita testari mai complexe cum ar fi o electromiografie sau arteriografie.

Tratamentul conservator cu gips se recomanda destul de rar pentru a se evita rigiditatea la nivelul cotului ce poate aparea in astfel de situatii. Din acest motiv se recomanda si o reluare cat mai rapida a miscarii dupa fixarea operatorie.

 

Cot dislocat

Dupa umar, cotul este articulatia cu incidenta cea mai mare a dislocarilor, iar la copii de pana in 10 ani este cea mai frecventa dislocare dintre toate articulatiile. In cele mai multe cazuri dislocarea cotului este posterioara si in peste 30% din cazuri este asociata cu o fractura.

Cel mai comun mecanism de dislocare posterioara este caderea pe brat cu cotul flectat.

Durerea este foarte intensa si face ca miscarea bratului sa nu fie posibila. Daca suspectati ca aveti o dislocare de cot cu o posibila fractura atunci este recomandata o investigatie radiologica. De obicei se reduce dislocarea cat mai repede posibil, iar dupa reducere cotul este fixat la 90 de grade si imobilizat timp de 2 saptamani.

Dupa imobilizare este recomandat sa se efectueze toata procedura kinetoterapeutica pentru a realiza o recuperare functionala completa. Aceasta presupune: controlul durerii si edemului pentru a castiga amplitudine de miscare, intarirea musculaturii si exercitii de coordonare pentru a relua activitatile specifice.

 

Fractura de radius si ulna

Cea mai frecventa fractura a extremitatii distale a radiusului este cea care afecteaza si osul COLLE, cauza principala este caderea directa pe mana in hiperextensie. 60 – 70 din persoanele care au o astfel de fractura sunt femeile la menopauza, deoarece acest tip de fractura survine cu precadere pe un fond osteoporotic.

Acelasi tip de traumatism cauzeaza la tineri fractura de scafoid si la copii fractura de tip „bat verde” a radiusului.
Acesta fractura este una extrem de dureroasa si cauzeaza o diformitate evidenta a zonei, iar acesta este motivul pentru care de obicei se prescriu analgezice.

O radiografie standard impreuna cu o radiografie oblica sunt suficiente pentru a pune un diagnostic exact. In anumite cazuri se poate efectua o electromiograma pentru a evalua prezenta unor afectiuni neurologice.
Dupa administrarea calmantelor, ce au ca scop gestionarea durerii se reduce fractura prin manipulare sub anestezie sau interventie chirurgicala pentru stabilizare. Diformitatile reziduale sunt destul de comune, iar in timpul imobilizarii poate aparea un sindrom de compresie datorat unui ghips prea strans.

Dupa indepartarea ghipsului, chiar daca incheietura este protejata se poate incepe recuperarea prin mobilizarea articulatiilor umarului, cotului si degetelor. Dupa cateva zile se incepe si mobilizarea propriuzisa a articulatiei mainii  si antebratului atat pasiv cat si activ.

In ciuda unui proces terapeutic adecvat, 20-30% din acest tip de fracturi raman instabile.

 

Fractura de scafoid

Fractura osului scafoid este cea mai frecventa fractura la nivelul oselor carpiene (aproape 90% din cazuri). Acestea se realizeaza doar ca urmare a caderii pe mana in hiperextensie si se pot asocia si leziuni ale ligamentelor mici ce fixeaza scafoidul, mai ales cele dinspre osul semilunat.

De obicei fractura produce o durere vie si o tumefiere semnificativa localizata in apropierea tabacherei anatomice (zona mica triunghiulara de la baza policelui). Durerea limiteaza miscarea in toate planurile.

Pentru a simplifica sunt catalogate 3 tipuri de fracturi in functie de localizare: proximale, distale si istmice. Localizarea fracturii este foarte importanta pentru alegerea modalitatilor kinetoterapeutice si pentru prognozele pe termen lung. In concluzie, fracturile cu timpul de vindecare cel mai lung si cu risc de complicatii sunt cele proximale, deoarece irigarea se face de la distal spre proximal, iar copiii au de obicei o vascularizatie mult mai importanta a 2/3 distala in raport cu treimea proximala.

Pentru a pune diagnosticul, medicul, se va baza atat pe anamneza cat si pe semnele clinice; de obicei diagnosticul este confirmat de examenul radiologic al incheieturii mainii, examen efectuat in pozitii specifice pentru scafoid. Sunt cazuri unde o fractura poate trece neobservata la prima radiografie; dar daca suspiciunea de fractura ramane prezenta este bine sa se repete radiografia dupa 15 zile sau efectuarea imediata a unui computer tomograf pentru a confirma diagnosticul.

O diagnosticare tarzie sau o imobilizare prea scurta pot fi cauzele cele mai frecvente pentru complicatii cum ar fi osteonecroza capatului proximal sau pseudoartroze (articulatii false).

Imobilizarea cu ghips cuprinde si policele, ghips care trebuie mentinut intre 6 si 10 saptamani. Daca fracturile proximale sunt tratate chirurgical  cu material de osteosinteza printr-o incizie mica (calea lui Herbert) imobilizarea va fi cu oreteza si va dura doar 2 saptamani.

La indepartarea ghipsului sau ortezei (indepartarea vine dupa confirmarea radiologica a vindecarii) este oportuna inceperea unui ciclu de recuperare kinetoterapeutica care are ca scop recuperarea miscarii si fortei musculare intrinsece si extrinsece a mainii. Programul recuperator se va completa cu exercitii specifice de terapie ocupationala pentru recuperarea manualitatii specifice nevoilor fiecaruia.

 

Luxatia pumnului

Cel mai frecvent traumatism la nivelul mainii este caderea pe mana in extensie si rotatie externa. Acest lucru duce la intinderea structurilor capsulei articulare.

O sa ajungi la medic cu o durere tipica in toata articulatia si cu un edem considerabil.
Pot aparea umflaturi in spatele inchieturii mainii, dar de obicei o perioada de repaus de 10 zile cu aplicatii de gheata si o orteza pentru limitarea miscarii sunt suficiente pentru a gestiona durerea.

Dupa aceasta perioada este nevoie de kinetoterapie pentru a recupera intreaga amplitudine de miscare si forta musculara. Vom face impreuna exercitii de proprioceptie si coordonare pentru a recupera intreaga functie a mainii.

 

Luxatia degetelor

Leziunile ligamentare ale articulatiilor falangelor sunt de obicei de gradul intai sau doi si afecteaza cu precadere degetele 4 si 5 (inelarul si degetul mic), care sunt si cele mai vulnerabile.

Luxatia acestora produce o durere puternica imediata care tinde sa se diminueze in urmatoarele 2-3 minute dupa trauma si permite in general reluarea activitatii mainii. Limitarea miscarii este data de cele mai multe ori de nivelul edemului si tot din acest motiv inchiderea pumnului devine dificila.

In destul de multe cazuri exista si fracturi necunoscute la acest nivel ce pot produce rigiditate articulara si artroze precoce. Din acest motiv se recomanda un examen radiologic de cele mai multe ori. Medicul probabil va va recomanda un bandaj de protectie timp de 7-10 zile.

In cazul in care faceti sport, degetele se pot imobiliza lipindu-se de cel de langa. Imobilizarile cu atela se recomanda doar in leziuni de gradul 3 cu un grad usor de instabilitate articulara. Datorita localizarii leziunii se poate recomanda un tratament cu analgezice pe perioada imobilizarii. Dupa inlaturarea atelei,  trebuie efectuate mobilizari si exercitii pentru recastigarea functiei degetului afectat si pentru cresterea fortei musculaturii proprii a mainii.

^^ inapoi sus ^^
 

2. Afectiuni cronice

 

Epicondilita (cotul tenismenului)

Epicondilita debuteaza cu durere doar in timpul efortului sau la palparea epicondilului lateral, dupa care durerea apare si in situatii de repaus si devine suparatoare la gesturile cotidiene: datul mainii, ridicarea unei sticle cu apa, rasucirea unui maner etc.
Diagnosticul este in principiu unul clinic. In timpul consultatiei doctorul va face teste specifice si poate sa solicite o ecografie de tesut sau un RMN (rezonanta magnetica) pentru confirmare. 

Primul tratament ales este intotdeauna unul conservator. In faza acuta o sa iti fie recomandat sa eviti 20 de zile miscarile care iti cauzeaza durere si sa urmezi un program de fizioterapie insotit de stretching analitic si global si masaj relaxant. Terapia TECAR functioneaza foarte bine pe astfel de afectiuni datorita efectului de diatermie care va accelera capacitatea de vindecare a corpului. Aceasta combinata cu exercitii excentrice te vor ajuta sa gestionezi foarte bine problema pe termen lung.

Reluarea activitatii sportive este recomandata doar dupa intarirea musculaturii flexoare a umarului, pentru a elibera intregul lant motric. In caz de durere cronica recurenta, se pot adauga la tratament undele soc (shock wave).

 

Sindromul de tunel carpian

Acest sindrom este produs de un conflict mecanic intre continator (tunelul carpian) si continut (pachetul vasculo-nervos si tendoanele care trec prin tunelul carpian). Mai precis, nervul median este impins in ligamentul transvers carpian, fapt ce va cauza durere si deficiente motorii la nivelul mainii.

Exista o patologie comuna (intalnita mai des) ce este data de o hipertroficitate sinoviala a tendoanelor muschilor flexori si o patologie secundara cauzata de o boala sistemica (amyloidita, artrita reumatoida, diabet) sau de ingustarea tunelului carpian datorata unor accidentari anterioare: luxatii, fracturi, etc.

Sindromul apare mult mai frecvent la femeile in perioada lor fertila si de obicei este bilateral.
Se suspecteaza ca factorul hormonal joaca un rol important in aparitia acestei patologii, dar cercetarile continua in aceasta directie. Acest fapt ar explica recurenta simpromelor pe timpul sarcinii si la menopauza.

In forma comuna (primitiva), simptomul de tunel carpian se caracterizeaza printr-o senzatie de furnicatura sau amorteala a palmei si primelor 4 degete care apare in special noaptea. In patologiile secundare apare de obicei durerea ce tinde sa se inrautateasca la miscare ceea ce o face sa fie o problema cu precadere diurna.

Diagnosticarea acestei probleme se face prin teste clinice specifice sustinute de o electromiografie (EMG) care confirma degenerarea activitatii nervului median. Teste aditionale (analize de sange, radiografii sau RMN) sunt folositoare pentru diagnosticarea patologiilor secundare.

 
^^ inapoi sus ^^
 

3. Interventii chirurgicale

 

Fractura distala de humerus

Se folosesc o varietate destul de mare de tehnici chirurgicale pentru a stabiliza o astfel de fractura: de la placa cu suruburi fixata intern la fixari externe, toate avand ca rol stabilizarea fracturii si impiedicarea deplasarii capetelor osoase.

Principalul obiectiv al recuperarii este de a mobiliza articulatia cat mai repede fara a cauza complicatii ulterioare ce pot duce la tratament chirurgical ulterior.

Managementul tratamentului kinetoterapeutic va fi facut impreuna cu chirurgul ce recomanda reluarea miscarilor de pronatie si supinatie doar dupa confirmarea radiologica a fixarii osoase.

 

Epicondilita (cotul tenismenului)

Tratamentul chirurgical pentru aceata afectiune se ia in considerare doar in cazurile dizabilitante, sau in formele cronice foarte persistente.               

Interventia chirurgicala are ca scop alungirea structurilor mio-tendinoase. Exista atat varianta de interventie deschisa (clasica) cat si varianta artroscopica (minim invaziva)

Dupa interventia chirurgicala, se poate imobiliza segmentul intr-o orteza mobila timp de 2-3 zile iar dupa maxim 10 zile este important sa se inceapa kinetoterapia pentru a castiga recuperarea completa a miscarii. Kinetoterapia urmareste cresterea fortei musculare si reluarea activitatii sportive dupa 50 de zile de la interventie.

 

Fracturile de cap radial

Sunt fixate de obicei printr-o interventie chirurgicala clasica ce are ca scop reducerea si fixarea fracturii prin suruburi, tije, etc.

Traumatismul cauzat de interventia chirurgicala in completare la traumatismul initial care a produs fractura creaza o rigiditate dizabilitanta a articulatie si din acest motiv este esential sa se inceapa kinetoterapia cat mai repede posibil.

 

Sindromul de tunel carpian

Acest sindrom este produs de un conflict mecanic intre continator (tunelul carpian) si continut (pachetul vasculo-nervos si tendoanele care trec prin tunelul carpian). Mai precis, nervul median este impins in ligamentul transvers carpian, fapt ce va cauza durere si deficiente motorii la nivelul mainii.

Exista o patologie comuna (intalnita mai des) ce este data de o hipertroficitate sinoviala a tendoanelor muschilor flexori si o patologie secundara cauzata de o boala sistemica (amyloidita, artrita reumatoida, diabet) sau de ingustarea tunelului carpian datorata unor accidentari anterioare: luxatii, fracturi, etc.

Sindromul apare mult mai frecvent la femeile in perioada lor fertila si de obicei este bilateral.
Se suspecteaza ca factorul hormonal joaca un rol important in aparitia acestei patologii, dar cercetarile continua in aceasta directie. Acest fapt ar explica recurenta simpromelor pe timpul sarcinii si la menopauza.

In forma comuna (primitiva), simptomul de tunel carpian se caracterizeaza printr-o senzatie de furnicatura sau amorteala a palmei si primelor 4 degete care apare in special noaptea. In patologiile secundare apare de obicei durerea ce tinde sa se inrautateasca la miscare ceea ce o face sa fie o problema cu precadere diurna.

Diagnosticarea acestei probleme se face prin teste clinice specifice sustinute de o electromiografie (EMG) care confirma degenerarea activitatii nervului median. Teste aditionale (analize de sange, radiografii sau RMN) sunt folositoare pentru diagnosticarea patologiilor secundare.

 
^^ inapoi sus ^^