afectiuni frecvente

fractură de tibie sau peroneu

Prin fractură înțelegem o întrerupere a continuității osoase. Fracturile apar în momentul în care forțele care sunt aplicate pe un segment depășesc capacitatea acestuia de a opune rezistență. Există mai multe modalități de a descrie o fractură:

  • În funcție de modalitatea de fracturare pot fi traumatice sau patologice (în special la vârstnici din cauza osteoporozei sau în cazul bolii oaselor de sticlă)
  • În funcție de modul de producere poate fi directă sau indirectă
  • În funcție de tiparul după care se rupe osul pot fi: transverse, oblice, spiralate sau longitudinale
  • În funție de fragmentele osoase rezultate pot fi compacte sau cominutive
  • În funcție de afectarea sau nu a pielii pot fi închise sau deschise (osul iese în afară pielii)
  • În funcție de cât s-a rupt din os pot fi complete sau incomplete (fisuri)
  • În funcție de stabilitatea fracturii pot fi stabile sau instabile

Simptomele tipice ale unei fracturi sunt durerea, rigiditatea articulară, impotența funcțională și hematomul. Diagnosticul este de obicei confirmat prin raze X, iar tratamentul de urgență este dat la primul ajutor.

După imobilizare este foarte important să se înceapă un tratament recuperator personalizat. Recuperarea inițială are că scop reducerea inflamației și a durerii, după care să crească cât mai mult mobilitatea articulară și forță musculară. Recuperarea graduală a forței musculare și coordonării sunt fundamentale pentru a avea o refacere funcțională maximă.

leziuni musculare

Leziunile musculare sunt printre cele mai comune accidentări în medicina sportivă. De cele mai multe ori ele se întâmplă la finalul unui meci de tenis, în prelungirile unei partide de fotbal sau la finalul unui turneu intens când apare un sentiment de oboseală în musculatură, dar jucătorii continuă să tragă de ei pentru a finaliza meciul. Leziunile musculare pot apărea și în urmă unei contre serioase în timp ce jucătorul era în plină acțiune. De cele mai multe ori aceste contre îi obligă pe jucători să părăsească terenul de joc.

Toate acestea conduc la „faimoasele” accidentări musculare, care în cele mai multe cazuri creează confuzie și neîncredere, dar în același timp reprezintă până la 30% din toate accidentările sportive.

Toate întreruperile de activitate aduc pe buze faimoasele întrebări:

  • ÎN CÂT TIMP POT REVENI LA CEEA CE FĂCEAM ÎNAINTE?
  • CÂT TIMP DUREAZĂ RECUPERAREA?

În primul rând trebuie să fie clar că cele prezentate în acest material sunt dor linii generale de tratament, care trebuie adaptate particularităților fiecărui client în parte și îndrumate de un medic specialist.

Leziunile musculare pot surveni în urmă unui contact direct (loviturile traumatice directe – contuzii) sau în urma unei mișcări greșite (traumatisme indirecte).

Contuziile sunt ușor de diagnosticat, datorită faptului că se știe exact când s-a produs traumatismul, de obicei după un contact direct cu un oponent sau cu un obiect. În aceste cazuri, în funcție de incapacitatea funcțională dată de contuzie acestea sunt definite că fiind ușoare (amplitudinea de mișcare este peste 50% din cea normală), moderate (între 1/3 și jumătate din amplitudine) sau severă (mobilizarea se face cu dificultate și nu mai mult de 1/3 din amplitudinea de mișcare). Când avem contuzii severe cu cât începeți mai repede Kinetoterapia cu atât mai repede va veți relua activitățile dorite.

Clasificarea traumatismelor indirecte este în schimb mult mai complexă.

Dacă durerea este însoțită de o creștere a tonusului muscular și apare la finalul activității sportive, este cel mai probabil o contractură musculară cu scurtare. În schimb, dacă durerea este ușor de localizat, se intensifica în timpul activității sportive și face activitatea dificilă dacă nu chiar imposibilă, este foarte probabil să avem de a face cu o întindere musculară. O întindere musculară nu este însoțită de întreruperea continuității musculare la nivel microscopic. Și în acest caz, cu cât începeți recuperarea mai rapid cu atât mai repede va avea loc revenirea.

Leziunile propriu-zise ale țesutului muscular (de gradul 1, 2 sau 3 ) sunt cele care necesită timpi de recuperare mai îndelungați. În aceste cazuri avem o leziune anatomică reală ce diferă ca și gravitate în funcție de cantitatea de țesut muscular afectat și de localizare. Este destul de ușor să identifici o ruptură musculară reală deoarece durerea resimțită este una acută și survine în urmă unui gest tehnic specific. Puteți chiar identifica cu ușurință localizarea rupturii.

Impotența funcțională este direct proporțională cu severitatea accidentării. Diagnosticarea este dată de un examen clinic, dar poate fi ajutată de un examen RMN făcut la 24/48 ore post traumatism. Tratamentul trebuie să ia în considerare gradul și localizarea leziunii și stilul de viață al pacientului. Pe parcursul programului kinetoterapeutic se poate urmării evoluția prin ecografii de țesut muscular și trebuie ținut cont de localizare și mărime pentru a nu face greșeli în recuperare.