afectiuni cronice

spondiloza cervicală

Durerea cervicală este de obicei asociată cu spondiloza cervicală. Aceasta poate avea foarte multe cauze și reprezintă de fapt o deteriorare a suprafețelor articulare cervicale. Printre cauzele cel mai des întâlnite, avem posturile vicioase, folosirea unor perne prea înalte în timpul somnului, un stil de viață sedentar, practicarea sporturilor de contact, o protruzie discală, artrita sau traumatisme ce au afectat această regiune.

Durerea nu este localizată doar la nivelul gâtului (cervicalgie), ea poate iradia pe brațe în jos (cervicobrahialgie) sau poate da dureri ascuțite în zona omoplaților, umerilor sau pe brațe în jos până la nivelul degetelor.

Este foarte importantă o diagnosticare corectă pentru a crea un program de kinetoterapie adaptat. Spondiloza este evidențiată radiologic, iar RMN-ul sau CT-ul pot fi folosite pentru a vedea ce impact are problema asupra măduvei spinării și rădăcinilor nervilor cervicali.

In cele mai multe cazuri, tratamentul este unul conservativ și sunt recomandate terapiile manuale ce au ca scop decontracturarea musculaturii și ligamentelor cervicale. Sunt foarte utile pentru recâștigarea libertății de mișcare și sunt susținute de exercitii terapeutice pentru acest nivel.

 Pentru a putea gestiona problema tratamentului și stilul de viață trebuie modificat.