afectiuni frecvente

luxația gleznei

Majoritatea oamenilor vor suferi de o luxație a gleznei ȋn timpul vieții lor, aceasta fiind cea mai frecventă leziune având o mai mare prevalență printre sportivi.

Cauza cea mai frecventă o reprezintă rotația internă a piciorului (inversii). Luxațiile pot fi, de asemenea, rezultatul unei eversii (o rotație externă a piciorului) și uneori cele două leziuni pot coincide. Ligamentul cel mai predispus la o inversie este talofibularul anterior, urmat de calcaneo-peroneal și apoi de către talofibularul posterior . Pe când eversiunile sunt mai des rezultatul unei leziuni ale ligamentul deltoid.

Tumefacția apare de obicei imediat, iar durerea poate fi foarte intensă. Mișcările sunt sever limitate din cauza tumefierii (umflăturii), ȋn timp ce stabilitatea gleznei poate fi, deasemenea compromisă.

Dacă zona din jurul gleznei este tumefiată remarcabil, se face o radiografie pentru a elimina suspiciunea unei fracturi. O ecografie efectuată la câteva zile după rănire poate ajuta la evidențierea deformărilor și a leziunilor ligamentare. În cazuri rare examinarea poate fi completată cu un RMN sau cu un CT.

Reabilitarea care urmează după leziunile traumatice acute este esențială pentru ameliorarea durerii, restaurarea stabilității articulației pentru funcționarea sa dinamică. Este, de asemenea, important ca pacientul să continue un program de întreținere după ce reabilitarea este completă, pentru a evita reapariția problemei.

fractura metatarsului

Fracturile metatarsului patru și cinci sunt cele mai comune și de obicei nu necesită operație. Pacienții prezintă de obicei durere, urmare a unei luxații sau după o cădere ori săritură. Accidentele de motocicletă sau mașină sunt de asemenea responsabile de aceste răni.

Cursul normal de tratament implică imobilizarea piciorului cu un ghips pentru aproximativ 30 de zile, timp ȋn care atrofia musculară ȋn picior va fi evidentă. Şi de aceasta dată, radiografiile sunt extrem de importante pentru diagnostic. Din momentul ȋn care terapeutul a verificat consolidarea fracturii și juxtapunerea corectă a capetelor osoase, reabilitarea poate începe.

Programul de reabilitare va debuta cu o încărcare foarte ușoară și va progresa constant până când nu vor mai fi necesare cârjele. Ȋnainte ca reabilitarea pe teren să poată începe, pacientul trebuie să aibă o gamă largă de mișcări, fluiditate, propriocepție și o forță musculară bună ȋn membrul inferior.

Dacă au fost folosite tehnici de osteosinteză, programul de reabilitare nu se schimbă semnificativ, totuși exercițiile cu rezistență pot începe mai devreme, reducând durata totală a procesului.

fracturile maleolare

Aceste tipuri de fracturi pot fi cauzate de o gamă largă de întamplări, cum ar fi accidentele de mașină, leziunile sportive și chiar accidente suferite acasă sau la locul de muncă. Aceste leziuni vor necesita, ȋn mod normal, imobilizarea articulației cu ajutorul unui ghips sau proteze, timp de 30-40 de zile.

După această perioadă, glezna va fi extrem de rigidă pe toate planurile (flexie-extensie și inversie-eversie), iar hipotrofia musculară va fi evidentă.

Dacă ai suferit de acest tip de leziune și vii la noi pentru reabilitare, este foarte important să aduci radiografiile zonei cu tine, ȋn special cele făcute după ce ghipsul a fost scos. Aceste filme radiografice îl informează pe medicul tău dacă oasele tale maleolare sunt sau nu aliniate – dacă nu sunt, reabilitarea cu succes devine imposibilă.

Reabilitarea acestor tipuri de leziuni poate necesita o perioadă lungă de timp. Strategii fizice și farmacologice vor fi folosite pentru reducerea durerii și a tumefacției, iar, ȋn plus, drenajul limfatic manual este deseori necesar. Mai tarziu, pe parcursul terapiei, exerciții proprioceptive vor fi introduse ȋn paralel cu încărcarea progresivă pentru a ajuta la întărirea mușchilor din jurul gleznei.

Reabilitarea acvatică (hidrokinetoterapia) este foarte eficientă când avem de-a face cu astfel de leziuni, deoarece îi permite pacientului să-și recapete mersul cu o încărcare minimă.

Aceste răni pot perturba în mod special viața pacientului, din cauza imobilizării piciorului. Încercam să ne ajutăm pacienții să realizeze mișcările de bază necesare pentru a reveni la viața normală (ajutându-i să conducă, să meargă fără cârje și eventual să revină la sport sau la activitățile lor obișnuite).

leziunile cartilajului

Aceste leziuni apar de cele mai multe ori ca urmare a unei deformări ȋn timpul supinației, afectând de obicei compartimentul medial, având ca rezultat o durere persistentă și o limitare funcțională.

Pacienții (de obicei atleții profesioniști) raportează numeroase luxații de gleznă, durere persistentă, limitarea mișcărilor și tumefacție.

Varus-valgus și testul sertar pot avea rezultate favorabile ȋn aceste cazuri. Radiografiile nu sunt suficient de precise pentru a fi folosite. RMN-ul ofera o mai bună vizualizare atât a fracturilor osteocondrale, cât și ȋn cazul oricărei dislocări a fragmentelor osoase.

Tratamentele pentru aceste afecțiuni variază ȋn funcție de gravitatea lor. Atât timp cât nu este o leziune de gradul 4 (una care să includă fragmente dislocate, care pot fi remediate doar chirurgical) un tratament bazat pe o reabilitare conservativă poate începe.

ruptura tendonului lui ahile

Tendonul lui Ahile este cel mai mare și cel mai robust tendon din corpul uman. 

Stresul repetitiv la sportivi sau simpla îmbătrânire ȋn cazul persoanelor inactive pot duce la variații ȋn structura acestui tendon. Acest lucru poate duce la rupturi parțiale sau chiar complete ale tendonului. Aceste afecțiuni de multe ori rezultă din tendinita cronică nerecunoscută sau greșit înțeleasă. Ea afectează mai ales alergătorii, fotbaliștii și jucătorii de tenis. Se crede că ar fi rezultatul unei contracții bruște.

Atleții afirmă deseori că au avut senzația primirii unei lovituri din partea adversarului. Ruptura generează o deteriorare funcționala imediată, împiedicând orice fel de mișcare.

Diagnosticul se bazeză ȋn principal pe prezentarea clinică: uneori exista un gol evident la locul rupturii. Diagnosticul suspectat este de obicei confirmat de o ecografie care arată clar întreruperea fibrelor tendonului și care ne permite să distingem între rupturile parțiale și cele totale.

În aceste cazuri, întotdeauna este necesară invervenția chirurgicală.

Recuperarea este de lunga durată. După o anumită perioadă de imobilizare post¬-chirugicală, ȋncarcarea tendonului se face progesiv, mersul complet fiind recuperat ȋn câteva luni.

fractura / leziunea articulației lisfranc

Această leziune este rară și greu de diagnosticat și include articulația tarso-metatarsiana (cunoscuta și sub numele de articulația Lisfranc). Ea poate surveni atât prin mecanisme directe cât și indirecte.

Un exemplu clasic de trauma directă îl reprezintă o lovitură directă laterală sau medială ȋn jumatatea piciorului, lucru care de obicei rămâne neobservat sau subestimat de către pacient. Traumele indirecte includ căderi sau blocarea piciorului gol ȋn locuri incomode.

Simptomele sunt caracterizate de o durere intensă, localizată ȋn jumătatea piciorului, care apoi devine exagerbată de-a lungul liniei articulației Lisfranc ȋn timpul compresiunii.

Ȋn jur de 20% din radiografiile dislocațiilor Lisfranc dau rezultate negative, totuși CT-ul este foarte eficace ȋn a evidenția semnele care indică acest tip de leziune.

De obicei, pacienților care suferă de acest tip de leziune, însa care nu prezintă instabiltate, li se pune o proteza timp de 4-6 săptămâni, timp ȋn care încep să apară semne de remisie. Fizioterapia este utilizată pentru a reduce durerea și inflamația. Un program de reabiltare este elaborat pentru a ajuta la întărirea mușchilor gleznei și pentru a îmbunătăți poziția cavității de-a lungul arcului plantar.

Când avem de-a face cu răni instabile, cel mai adesea este necesar un tratament chirurgical, constând într-o suspendare percutanată folosind fire sau șuruburi, urmată de imobilizarea cu o proteză sau un ghips. Tehnicile de reabilitare ulterioară, după îndepartarea ghipsului, urmează aceleași principii ca ȋn cazul leziunilor stabile.