Criolipoliza

Criolipoliza este cel mai popular tratament non chirurgical pentru reducerea grăsimii. Folosește temperaturile scăzute pentru a reduce numărul de celule adipoase. Celula adipoasă are o sensibilitate deosebită la frig, din acest motiv, celelalte tipuri de țesuturi expuse la tratament nu au de suferit.

Iți dorești o schimbare în viața ta și ai început deja să faci schimbări în dieta și activitatea fizică, dar ai zone încăpățânate de unde stratul adipos nu vrea să dispară? criolipoliza poate fi ceea ce cauți.

Cu toți ne naștem cu un număr finit de celule adipoase. In urma tratamentului prin expunerea acestor celule la temperaturi scăzute declanșăm fenomenul de apoptoză (decesul celulei adipoase). Scopul tratamentului este de a reduce volumul de grăsime în zona tratată.

Procedura nu necesită anesteziere și permite reluarea activităților imediat după finalizarea ei.

După o evaluare a dimensiunilor și formei zonei ce necesită tratament, se alege mărimea aplicatorului folosit și modalitatea de tratament. Zona țintită este marcată pentru a delimita acțiunea aplicatorului. Un șervețel îmbibat în antigel este aplicat pe zona ce urmează să fie tratată, iar peste acesta se așază aplicatorul care va absorbi zona marcată anterior. Temperatura în interiorul aplicatorului scade la – 5 grade celsius și pe măsură ce temperatura țesutului scade, zona tratată amorțește. In cazul în care există un disconfort inițial datorat vacuumului, acesta va dispărea după aproximativ 10 minute.

După finalizarea timpului de tratament, zona expusă este masată timp de 5-10 minute.

Posibilitatea de a avea complicații este scăzută, iar nivelul de satisfacție ridicat. Pot apărea asimetrii de țesut sau neregularități. Foarte rar, în mai puțin de 0,1% din cazuri, apare fenomenul de hiperplazie adipoasă paradoxală, ceea ce înseamnă o creștere a țesutului adipos tratat. Acest fenomen apare de trei ori mai des la bărbați decât la femei și este mai comun la cei cu descendență Hispanică.

După tratament nu există restricții de mișcare sau activitate. Poate apărea o durere asemănătoare cu febra musculară sau mâncărimi. Cel mai des este întâlnită învinețirea zonei tratate. Acest fenomen face parte din procesele fiziologice normale ale organismului și dispare în maxim 3 săptămâni. Corpul are nevoie de 4-6 săptămâni pentru a elimina celulele adipoase din zona tratată și de obicei se observă o reducere de 20% a statului adipos din zona tratată.