Masaj anticelulitic

Scopul masajului anticelulitic este de a îmbunătăți și remodela aspectul țesutului adipos și de a îndepărta celulita într-o proporție cât mai mare, prin presiune exercitată asupra zonelor problematice. 

Manevrele de masaj anticelulitic au o viteză susținută și alternează de la manevre profunde la superficiale și de la manevre rapide la cele de relaxare. Efectul crește dacă masajul se execută cu diferite creme sau uleiuri speciale. Datorită masajului, celulele cu grăsime sunt micșorate, iar aspectul de „coajă de portocală” se reduce treptat. De asemenea influențează metabolismul celular și sistemul glandular, printr-un consum accelerat de calorii, eliminarea excesului de apă din țesut și îmbunătățirea circulației sanguine. 

Masajul anticelulitic are efect de drenaj limfatic local, astfel ameliorându-se elasticitatea și tonusul pielii și țesuturilor subcutanate. 

Frecvența și numărul de ședințe se stabilește în funcție de gradul de celulită și de excesul ponderal al persoanei. Pentru menținerea rezultatelor trebuie să se respecte un stil de viață sănătos- alimentație sănătoasă, activitate fizică susținută, consum suficient de apă.

2023 © Kinetic Plus. Toate drepturile rezervate.